Cart

Coșul dvs. este gol în prezent.

10 ani de Agro-Est în 100 de ani de România!

Centenarul României reprezintă un moment deosebit și pentru Agro-Est Muntenia. Compania aniversează 10 ani de activitate! 10 ani de Agro-Est în 100 de ani de România a însemnat un eveniment cu adevărat special în cadrul unei conferințe aniversare care a avut loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, Capitala Marii Uniri. ”Împreună cultivăm tradiția” a fost numele evenimentului la care compania Agro-Est Muntenia s-a bucurat de participarea a peste 200 de fermieri, dar și membri ai echipei și invitați ai companiilor partenere din țară și din străinătate. Conferința s-a desfășurat în mod atipic – așa cum compania i-a obișnuit pe fermieri în fiecare an iar cei prezenți au fost suprinși în mod plăcut cu momente speciale cum ar fi o prezentare dedicată Marii Uniri, materiale dedicate sărbătorii naționale și a importanței agriculturii pentru România de astăzi.

”La 27 de ani, împreună cu soția mea, m-am apucat de afaceri și am început cu fitofarmacii în care vindeam semințe de legume, tramente la un litru șamd. În 2011 ne-am decis să mergem către distribuția către fermieri iar de atunci am plecat de la 1 milion de euro cifră de afaceri la 20 de milioane în 2018, cu 45 de colegi în echipă cărora aș vrea să le mulțumesc pentru tot efortul depus în acest an și în cei care au trecut. Cred că după 10 ani de zile nu te mai uimește nimic în privința problemelor pe care le poți avea, cred că după 10 de ani ești călit ca să poți să accepți faptul că îți propui un plan la început de an și să termini anul într-un mod total diferit. Important este să găsești soluții. Dar dacă românii ar trebui să învețe din acești 100 de ani de România este că trebuie să aibă curajul și determinarea să își urmeze visul. Că visul este o anumită carieră, o anumită afacere dar în același timp să se înarmeze cu multă răbdare și putere pentru a trece pentru momente foarte grele la început. Agro-Est Muntenia este astăzi o companie reprezentativă, cred eu, pe distribuție în sudul României, o companie care sper eu și-a respectat angajamentele față de fermieri și sper că să nu ne strice anii care vin și să fim cel puțin la fel de serioși cum a fost cu dvs.”, a arătat directorul companiei, Mihai Moraru în deschiderea evenimentului. În cadrul conferinței au fost prezentate și o serie de impresii ale colaboratorilor companiei de-a lungul celor 10 ani de activitate. ”

Cel mai important este puterea exemplului și atunci colegii ne întreabă tot timpul cât de importante sunt produsele de la Agro-Est Muntenia”, a arătat Petrică Păduraru – administrator al SC Tehnoplant Scânteia din județul Ialomița. ”Pentru a face mereu lucruri de calitate și a fi mereu în top trebuie să alegi parteneri de încredere. Agro-Est Muntenia este o companie care a fost alături de noi în fiecare moment iar deciziile pe care le-am luat împreună s-au dovedit a fi cele mai inspirate și cele mai bune”, a descris și Georgian Corniță, agricultor din Călărași, relația cu Agro-Est Muntenia. ”Am ales să lucrez cu Agro-Est Muntenia pentru că este o firmă cu foarte mulți specialiști, o companie experimentată spre care am fost îndrumați și de alți colegi”, a completat Ionel Amza, fermier din Teleorman. ”Agro-Est Muntenia este unul dintre partenerii noștri cu care lucrăm de mai mulți ani. Compania a plecat de la zero și s-a pus lângă niște competitori foarte puternici dintr-o dată. Asta înseamnă foarte mult și este bine că se dezvoltă afaceri cu acționariat românesc”, a opinat Nicolae Sitaru, cel mai cunoscut cultivator de porumb din România. ”La fel ca și în anii trecuți, evenimentul nostru de final de an nu este unul în care să venim cu produse, să facem prezentări comerciale. Este un moment al reuniunii, al bilanțului, un moment în care să fim împreună. Dacă anul trecut am ales să includem în prezentare direcțiile pentru noile Politici Agricole Comune, acum vom avea ca momente speciale o prezentare dedicată Marii Uniri, materiale dedicate sărbătorii naționale și a importanței agriculturii pentru România de astăzi”, ne spunea, înainte de începerea evenimentului de la Alba Iulia, Mihai Moraru directorul general Agro-Est Muntenia. Înființată în anul 2009, compania Agro-Est Muntenia a devenit un distribuitor important în piața de inputuri agricole. Compania acoperă la nivel regional, prin echipa de vânzări- Divizia Ferme toată zona de sud, sud-est și sud-vest a României, iar prin colaboratorii distribuitori, acoperă la nivel național distribuția produselor pe care le comercializează în exclusivitate. Astăzi, Agro-Est Muntenia comercializează întreg portofoliul de inputuri necesar fermierilor : produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și toate problemele tehnologice.
Share this post:

Post mai vechi Post mai nou

Lasa un comentariu

Vă rugăm să rețineți, comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate

Translation missing: ro-RO.general.search.loading