Postari recente
Arhiva
- September 2024
- July 2024
- May 2024
- February 2024
Sulfomex, produsul ideal pentru rezolvarea carentelor de sulf
Sulful este unul din elementele esențiale în culturile agricole. Lipsa acestuia poate duce la pagube importante, deoarece sulful favorizează sinteza proteinelor și ajută astfel la creșterea capacității de asimilare a bobului din cerealele păioase. Lipsa de sulf are mai multe efecte grave: o întârziere pronunțată a creșterii plantelor, scade procentul de ulei din semințe, se creează un dezechilibru între proteine și gluten, iar plantele se vor dezvolta neuniform. În România, grâul, rapița și porumbul sunt culturile care consumă mult sulf.
În țara noastră, schimbările climatice, aciditatea solului și înăsprirea reglementările referitoare la mediu au dus la o carență de sulf în sol. Astfel, plantele trebuie ajutate cu o cantitate importantă de sulf înainte ca acestea să ajungă la perioada de consum maxim. În sprijinul fermierilor a venit Agro-Est Muntenia, care comercializează Sulfomex, produs de Omex Agrifluids. Acest fertilizant foliar conține 87.5% sulf și 15% azot și vine în ambalaje de 0.5, 1 și 5 litri.
Sulfomex asigura plantelor absorbția maximă a nutrienților necesari pentru creștere. În plus, ajută procesul de sinteză a proteinelor și a enzimelor fundamentale pentru plantele de cultură. De asemenea, Sulfomex, prin cantitatea de sulf, are și rol antifungic. Dozele recomandate diferă de la cultură la cultură. Pentru cerealele păioase, la tratamentul preventiv se folosesc 2-4 litri pe hectar, primăvara. În cazul unor deficiențe severe, doza poate fi crescută până la 8 litri pe hectar.
La rapiță, se pot da 4 litri pe hectar înainte de alungirea tulpinii. Ca și la cerealele păioase, în funcție de necesități, doza se poate dubla. Culturile de soia și de sfeclă de zahăr pot beneficia de 3 litri pe hectar, în timp ce la cartof tratamentul care include 5 litri de Sulfomex pe hectar este cel mai potrivit. Sulfomex este compatibil cu aproape toate produsele de protecție a plantelor.