Cart

Coșul dvs. este gol în prezent.

Agro Est Muntenia, de 12 ani, performanțe și pasiune

AGRO-EST Muntenia, unul dintre cei mai importanți distribuitori de inputuri agricole aniversează 12 ani de activitate. Cu această ocazie AGRO EST își continuă dezvoltarea printr-o serie de schimbări atât la nivel de strategie de business, portofoliu de produse, cât și la nivel de comunicare.

“Există un volum foarte mare de inputuri agricole, iar competiția este foarte mare. Chiar dacă rămânem în continure competitivi la nivel de ofertă și preț, important este să înțelegem ce se întâmplă cu agricultura în climatul actual. Pentru acest lucru trebuie să acordați la pulsul fermierilor, să-i ajutăm să depășeașcă obstacolele actuale și să anticipăm ce urmează. Dezvoltarea Agriculturii la nivel european cred că reprezintă punctul central în formularea strategiei noastre pe următorii 10 ani. Clar, vor prima automatizările, tehnologia și adaptabilitatea la fiecare tip de fermă și business, deci personalizarea serviciilor noastre” - Mihai Moraru, fondator și acționar AGRO-EST MUNTENIA.

  1. STRATEGIE DE BUSINESS

AGRO-EST  MUNTENIA a devenit parte din grupul de companii aparținând lui AEM HOLDING, fond de invetiții în agricultură – care investește în toate marile ramuri din sector. AEM Holding este orientat pe zona de tehnologii, inovații, cercetare și ecologie. 

Împreună cu echipa Deloitte, AGRO-EST a început procesul de integrare în AEM HOLDING începând cu martie 2020. Depunerea documentelor și divizarea au fost finalizate în luna decembrie a anului trecut.

Acum, ca parte integrată și jucător principal în AEM Holding, AGRO-EST Muntenia își propune o dezvoltare agresivă, atât pe verticală, cât și pe orizontală.  

2. HECTARUL.RO

AGRO-EST MUNTENIA va lansa un brand dedicat target-ului de agricultură în regim „hobby” – HECTARUL.RO

Brandul se va axa pe vânzarea de semințe (toate culturile), erbicide, fungicide, insecticide, fertilizanți foliari și biostimulatori, aparate și tehnologie pentru grădină și livadă, produse pentru agricultură ecologică.  

„Vrem să fim o alternativă la ce se întâmplă acum în piață și să oferim o gamă cât mai largă de produse fermierilor până în 5ha și celor cu o grădină mică la casă sau pe terasă. Dacă vrem să fim competitivi va trebui să avem o varietate foarte mare de produse, de recomandări complementare și de costuri foarte bune. Ulterior vrem să ne extindem și către zona de Flori – răsaduri, Pomi fructiferi, Plante ornamentale și ghivece, Ustensile, scule și unelte pentru grădinărit, Mobilier pentru terase și grădini”, a continuat Mihai Moraru.

Echipa de dezvoltare a fost formată, Hectarul.ro urmând a fi lansat înainte de finalul lui 2021.

3. FABRICA AGROEST

În cadrul programului de finantare al BEI - în 2021, AGRO-EST MUNTENIA, a obținut fondurile pentru înființarea unei unități de producție pentru fertilizanti și biostimulatori, inclusiv pentru gama Eco. Construcția va demara în cel mai scurt timp cu finalizare spre jumătătea lui 2022, și se va face în județul Buzău. Ea va incorpora și singurul Centru de Cercetare privat pentru nutriția plantelor din Romania.

“Dacă România vrea să-și ia locul pe care îl merită în topul puterilor europene, statul de producător este imperativ. Trebuie să devenim mai mult decât un cumpărător, trebuie să aducem valoare adăugată în piață. Iar toate resursele sunt aici, avem oameni educați, avem teren, avem experiență. Iar reglementările care se anunță la nivel european și local vor propulsa AGRO-EST și companiile din grup în direcția în care putem crea produse inovatoare, bazate pe cercetări și probleme locale – orientate pe culturile și clima de pe acest teritoriu. Totodată vom putea să asigurăm întreaga piață că produsele care părăsesc poarta fabricii noastre respectă toate normele europene și se adreseză cu precădere fermierului român” - Mihai Moraru, fondator și CEO AGRO-EST MUNTENIA.

4. PORTFOLIU DE PRODUSE

4.1 PRODUSE ȘI PROCESE

Ne propunem o schimbare radicală a modului de vânzare prin extinderea portofoliului de produse și de servicii: 

  • Accesul la stocuri se va face în timp real
  • Procesele de vânzare vor fi automatizate
  • Controlul costului va fi întețit 
  • Transmiterea și preluarea comenzilor va fi ușurată considerabil prin deschiderea unor canale noi de achiziție și comunicare oferte 
  • Lărgirea portofoliului de produse din gama eco, selectarea din portofoliu a produselor care respecta noile normele europene. 

4.2. SERVICII ȘI DISTRIBUȚIE

Alături de echipa fabricii AGRO-EST și de cea a lui HECTARUL.RO, își vor extinde distribuția prin intermediul listării în zona de lanțuri de magazine de bricolaj și magazine mici, de proximitate.

Totodată se investește în direcția construcției unor platforme digitale, pentru facilitarea accesului la produse și informații.

5. COMUNICARE

Începând cu August, AGRO-EST comunică sub noua identitate și sub o linie nouă vizuală, promițând să nu se îndepărteze de valorile și oamenii care i-au adus aici. Imaginea nouă corespunde cerințelor actuale și semnalează schimbările menționate mai sus.

Proiectele de rebranding au fost dezvoltate și coordonate alături de WEAREYounger, agenție de consultanță de marketing, branding și digitalizare.  👉👉https://weareyounger.com/

Puteti citi articolul si aici 👉👉 https://spotmedia.ro/stiri/economie/agro-est-muntenia-performante-si-pasiune-de-12-ani

Share this post:

Post mai vechi Post mai nou

Lasa un comentariu

Vă rugăm să rețineți, comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate

Translation missing: ro-RO.general.search.loading