Descriere
Salamat este o formulă concentrată solidă de acizi humici, complet solubilă, proveniţi din leonardită. Încorporează în sol cele mai importante substanțe active din punct de vedere biologic, pe lângă cele rezultate în urma descompunerii materiei organice.
Salamat este un produs adaptat tratamentelor pentru sol, sistemelor avansate de irigație, dar și irigării prin picurare. Este un produs foarte concentrat în acizi humici, în comparație cu alte produse lichide, oferind fermierilor costuri mai mici în tratamentele utilizate.
Este un produs esenţial pentru programele de fertigare. Acizii humic şi fulvic sunt fracţiile de humus active în sol la nivelul rădăcinii plantelor. Ei au un efect direct asupra calităţii solului, a creşterii plantelor şi capacităţii de producţie a acestora. Pe lângă efectul benefic asupra calităţii solului, acizii humici mai vin şi cu alte beneficii foarte importante pentru toate procesele ce se derulează la nivelul plantelor şi al solului în timpul vegetaţiei.
Nutriţional – acizii humici sunt o sursă importantă de elemente nutritive (fosfor, potasiu, azot, fier, calciu), indispensabile plantelor în timpul procesului de creştere. Activitatea lor benefică pentru plante începe încă din primele faze de germinare a seminţelor în sol, prin accelerarea acestui proces şi creşterea procentului de seminţe germinate şi apoi continuă prin stimularea apariţiei rapide a radicelei plăntuţelor.
Biologic – întăresc rezistenţa plantelor la boli şi dăunători, activează metabolismul plantelor, fotosinteza şi sinteza aminoacizilor. Acizii humici conţin auxină si stimulează producerea şi activitatea ei, având astfel o influenţă puternică în procesul de creştere şi dezvoltare al plantelor.
În sol, îmbunătăţeste activitatea organismelor ce compun microflora şi microfauna, deosebit de importante în descompunerea resturilor vegetale. Bacteriile din microfloră deblochează fosforul, calciul şi fierul ce se găsesc în sol în forme insolubile şi deci, inaccesibile plantelor.
Fizico chimic – acizii humici îmbunătăţesc structura solului, permeabilitatea lui, gradul de aerare şi de reţinere a apei, reducând în acelaşi timp riscul de pierdere din sol a elementelor nutritive, în special a azotului şi potasiului, datorită proceselor de spălare în adâncimea solului.
Ecologic – acizii humici reduc toxicitatea fertilizanţilor lichizi din hrana plantelor şi reduc procesele de eroziune de la nivelul solului. Reduc impactul negativ pe care îl au asupra mediului pesticidele, metalele grele şi multe alte substanţe poluante. Acizii humici sunt produşi ORGANICI.
👇 PREZENTARE VIDEO 👇
Compatibilitate
Atenţie:
A nu se amesteca cu nitrat de calciu, sulfat de magneziu, sulf şi produse pe bază de cupru!
Compozitie
Total acizi humici : 70%.
Potasiu (K2O) : 8%.
pH 10
Ambalaj
5 kg
Mod de utilizare
Culturi de câmp : 1.5-2 kg/ha.
Se pot efectua 2 tratamente.
Legume : 2-3 kg/ha.
Se pot efectua 3 tratamente.
Viţa de vie : 1 kg/ha.
Se pot efectua 3 tratamente.
Pomi fructiferi : 2-3 kg/ha.
Se pot efectua 2 tratamente.
Capșuni, mur, zmeur : 1-2 kg.ha.
Se pot efectua 4 tratamente.
Pentru utilizarea prin fertigare sau prin irigarea cu pivoți, doza este de 3-4 Kg/ha, maxim 3 tratamente.
Recomandari de aplicare
Produsul se diluează încet şi direct în apă, amestecând continuu, pana în momentul aplicării.
Daca este posibil, aplicați seara sau dimineața devreme, mai ales dacă temperaturile depășesc 25 de grade Celsius.
Umpleți rezervorul de pulverizare cu jumătate din cantitatea necesară de apă și începeți să agitați bine recipientul.
Adăugați cantitatea necesară din produs, apoi adaugați restul de apă.
A se păstra departe de îngheț în ambalajul original, ferit de lumina directa a soarelui.