Postari recente
Arhiva
- September 2024
- July 2024
- May 2024
- February 2024
Noutate in Top Managementul Agro-Est Muntenia
La 10 ani de la înființare, Agro-Est Muntenia face o mutare la nivel de top management. Theodor Radu a devenit directorul general al companiei. Acesta are o experiență de peste 20 de ani în agribusiness, trecând prin firme importante, precum Comcereal, BASF (Sales Representative), DuPont (Area Manager) și Adama (Regional Sales Manager). Înainte de a se înțelege cu Mihai Moraru, Theodor Radu a fost Regional Manager la Innvigo Agro România.
Theodor Radu s-a întâlnit deja cu echipa Agro-Est Muntenia și a rămas impresionat de ce a găsit în compania cu capital integral românesc. “Să spun cinstit, a fost prima dată o emoție a unui pas mare, a unei provocări. Probabil că faptul că nu mai vorbeam de target unic, de zonă, regional, ci vorbeai pur și simplu pentru oameni, pentru oamenii pe care urmează să-i conduci pentru a-și atinge țintele pe care le au ei, dar, în același timp, era un impact direct cu fermierii, care, după cum știm toți, e un impact solid, pentru că piața este acerbă, concurența nu iartă, dar de câștigat trebuie câștigat, pentru că e profilul companiei în care am ales să vin. Ceva valoros poate deveni valoros, vorbesc profesional, când există în primul rând încredere, o comunicare, deschidere pentru idei”, a declarat Theodor Radu.
De-a lungul celor 10 ani de existență, Agro-Est Muntenia a câștigat continuu cotă de piață și și-a consolidate portofoliul de produse. Numărul de clienti a crescut an de an. “E un semn bun și o companie românească e un talisman în ziua de azi. Dacă privești piața, e deja angrenată într-un capital străin foarte bine structurat, dar surprinzător, compania Agro-Est este foarte bine structurată, bine așezată în piață, cu direcții precise în ceea ce vrea să meargă. Ca viitor, să știți că planurile care sunt făcute și care trebuie duse la bun sfârșit sunt deja făcute, dar nu de un an, probabil că reprezintă imaginația și munca echipei și a domnului Mihai Moraru de ani buni în urmă, pentru că e clar că cine a condus până acum frâiele companiei a avut o viziune clară asupra a ce urmează să se întâmple în agricultura românească”, a completat Theodor Radu.
← Older Post Newer Post →