Cart

Your cart is currently empty.

APLICAREA BIOSTIMULATORILOR PE BAZA DE AMINOACIZI SI A FERTILIZANTILOR FOLIARI CU AZOT LA CULTURILE DE CEREALE

Aplicarea de fertilizanți foliari pe bază de azot și de biostimulatori pe bază de aminoacizi, după reluarea vegetației din primăvară, îndeosebi în condițiile unor erori tehnologice (renunțarea la fertilizarea de bază și/sau fazială, sau scăderea dozelor de îngrășăminte granulate, din raționamente economice, distribuirea neuniformă a îngrășămintelor în sol, alegerea greșită a tipurilor de îngrășăminte, raportat la reacția solului, etc.), sau în condiții de stres abiotic (amplitudine termică ridicată între zi și noapte, deficit sau exces de umiditate, fitotoxicitate indusă de unele tratamentele cu pesticide), este mai mult decât justificată și va avea ca principal efect, obținerea unui spor de producție.

Intervalul cuprins între frunza stindard și înspicare și imediat după apariția spicului, coincide de regulă, cu lipsa precipitațiilor și deficitul accentuat de umiditate/seceta, perioadă în care rădăcinile nu pot prelua din sol nutrienții existenți în forme accesibile plantelor, datorită faptului că lipsește apa care să producă solubilizarea acestora. Foarte important este faptul că, în pemanență, plantele au nevoie pentru creștere și dezvoltare, atât de azot mineral cât și de azot organic. Dacă în perioadele cu deficit de umiditate/secetă, plantele nu pot prelua azot anorganic din soluția solului, acestea vor converti proteinele și aminoacizii din boabele în formare, în azot nitric și amoniacal, pe care îl vor trimite către partea bazală (tulpini și frunze), fenomen care va determina șiștăvirea boabelor și implicit scăderea producțiilor, carevoravea indici inferiori decalitate.

Acesta este motivul pentru care, recomandăm aplicarea de fertilizanți foliari cu azot și/sau aminoacizi, în intervalul frunză stindard - înspicare. PLYAMINOL 30PLYAMINOL BIO SL, AMINO POWER 50, AMINO POWER PLUS, sunt cele mai potrivite soluții pentru optimizarea randamentului culturilor afectate de secetă/deficit de umiditate și temperaturi ridicate. Totodată, aplicarea foliară a acestora va menține ultimele două frunze ale plantelor de cereale păioase, verzi și active, o perioadă mai mare de timp, ceea ce permite acestora sinteza și transportul asimilatelor către spic în cantități optime.

De ce trebuie sa aplicăm pe plante un biostimulator pe baza de aminoacizi?

Aminoacizii împreună cu carbohidrații, reprezintă grupul de molecule organice găsite în cantități mai mari în plante. Fie în mod liber, fie ca parte a proteinelor, ei joacă un rol în numeroase procese biologice de importanță majoră. Prin urmare, sinteza și metabolismul acestora sunt esențiale pe tot parcursul ciclului de viata al plantelor.

Rezistența plantelor la diverse situații de stres este bine determinată și constă printre altele, în capacitatea acestora de a-și regla presiunea osmotică la nivel celular.

Totodată are loc o acumulare masivă de aminoacizi esențiali, în special în părțile mai sensibile ale plantelor. De exemplu, dacă o plantă crește în condiții de sol salinizat, în rădăcinile acesteia se va acumula un exces de prolină.

Plantele supuse stresului abiotic și/sau biotic, prezintă toleranțe diferite, iar unul dintre mecanismele de apărare a acestora se referă la capacitatea lor de a-și regla presiunea osmotică intracelulară. Simultan, plantele stresate încep să acumuleze cantități mari de aminoacizi esențiali, mai ales în țesuturile sensibile, ceea ce indică faptul că pe fond de stres, aminoacizii reprezintă un remediu natural. Ca exemplu, concentrațiile ridicate de săruri din sol, determină plantele să acumuleze în exces aminoacidul prolină.

Aminoacizii folosiți de către plante, sunt fie sintetizați de către acestea, pornind de la diverși compuși organici cu azot, fie rezultați din degradarea unor substanțe proteice. Aplicarea de Plyaminol 30Plyaminol Bio Sl, Amino Power 50, Amino Power Plus, sau a oricărui biostimulator pe bază de aminoacizi, stimulează deschiderea stomatelor și amplifică fotosinteza. Plantele stresate primesc aminoacizii gata preparați, ceea ce conduce la mai puțină energie consumată pentru metabolizarea compușilor cu azot.

 

 

Articolul aici.

Share this post:

Older Post Newer Post

Leave a comment

Please note, comments must be approved before they are published

Translation missing: en.general.search.loading