Rețetă de succes pentru o bună iernare a grăului

Data: 16/12/2019 | Autor: |

Toamna le-a dat mari bătăi de cap fermierilor din țara noastră. Seceta prelungită i-a pus pe gânduri și le-a schimbat planurile unora. La fel s-a întâmplat și în cazul lui Petre Alexandru, fermier din Gâldău, județul Călărași. Acesta a semănat grâu tocmai pe 15 octombrie, după o cultură de porumb. Seceta a făcut ca răsărirea să fie greoaie și neuniformă. Imediat, agricultorul a apelat la Agro-Est Muntenia, pentru a găsi soluția optimă pentru depășirea acestei situații.

Tratamentul recomandat de specialiștii Agro-Est Muntenia a fost aplicarea în tandem a două produse care se regăsesc tot mai mult în fermele românești: Plyaminol și GroPlan A. „Grâul s-a dezvoltat foarte bine și cam într-o săptămână am văzut efectul. Tratamentul a ajutat să înfrățească și a dezvoltat aparatul foliar”, a comentat Petre Alexandru.

Plyaminol este un biostimulator cu 30% aminoacizi liberi, care intră în totalitate în plantă și o ajută să se dezvolte după perioade de stres, printre care și seceta. GroPlan A este un cocktail special de azot, fosfor și potasiu, la care se adaugă acid piroglutamic, pentru maximizarea proceselor metabolice ale plantelor. În acest fel, scade impactul factorilor de stres asupra culturilor.

La Gâldău, Petre Alexandru a putut vedea efectul tratamentului cu Plyaminol și GroPlan A prin cea mai simplă metodă. A lăsat o probă-martor, pentru a compara plantele de acolo cu cele tratate. Diferența a fost vizibilă. Plantele care au beneficiat de soluția Agro-Est Muntenia și-au dezvoltat sistemul radicular și sunt pregătite pentru iarnă.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *