Descriere
Erbicid selectiv pentru combaterea în postemergentă a buruienilor graminee şi buruienilor cu frunză lată, anuale şi perene la porumb
Compatibilitate
Nu se aplică împreună cu insecticide organofosforice sau erbicide pe bază de bentazon.
Pentru îmbunătăţirea spectrului de acţiune poate fi amestecat cu dicamba, 2,4 D, SDMA sau mesotrione.
Compozitie
9,2% nicosulfuron + 55% dicamba + 2,3% rimsulfuron
Ambalaj
440 g2,2 kg
Mod de utilizare
Principal® Plus aplicat în postemergenţă în stadiul de 2-6 frunze ale porumbului este activ împotriva unui spectru larg de buruieni graminee şi buruieni cu frunza lată, anuale și perene.
Datorită activităţii reziduale scurte, Principal® Plus combate buruienile răsărite sau în curs de răsărire în momentul aplicării.
Eficacitatea maximă se obţine când buruienile sunt tinere, respectiv în perioada de creștere activă, de la răsărire până în stadiul de 2-4 frunze ale buruienilor cu frunză lată și/sau rozetă la cele perene, până la sfârșitul înfrățirii gramineelor anuale.
Stadiul aplicării se stabilește după stadiul de dezvoltare al primelor specii de buruieni apărute. La infestări puternice cu Panicum spp, eficacitatea maximă în combatere se obţine când primul tratamentul este aplicat la apariţia primului val, în stadiul de 3 frunze ale buruienii. În cazul îmburuienărilor cu Convolvulus arvensis și Calystegia sepium, Principal® Plus este mai eficace dacă este aplicat pe buruieni mai dezvoltate (15-20 cm). Pentru Cirsium arvense cel mai bun moment de aplicare este în stadiul de rozetă cu 4-6 frunze. Pentru Sorghum halepense (costrei din rizomi) sau Agropyron repens (pirul târâtor) sunt foarte bine combătute dacă au înălţimea de maxim 15 cm.
Pentru îmbunătăţirea penetrării substanţelor active, mai ales în condiţii de deficit hidric, se recomandată utilizarea produsului Trend® în medie 250 ml/ha, livrat cu produsul.
Se evită supradozarea, prin suprapunerea ariei de stropire, precum și subdozarea prin reglarea defectuoasă a echipamentului. Echipamentul de stropit trebuie să fie corect calibrat pentru realizarea uniformităţii și a unui grad de acoperire ridicat.
Dacă ploaia intervine înainte de 4 ore după tratament, eficacitatea produsului poate fi diminuată, dacă soluţia nu s-a zvântat pe frunze.
O lucrare cu cultivatorul poate fi recomandată pentru întreținerea culturii la minim 7 zile după aplicarea erbicidului. Nu se recomandă efectuarea lucrărilor de prășit pentru a evita stresul asupra culturii și buruienilor.
Recomandari de aplicare
Principal® Plus este o combinaţie de trei substanţe active: rimsulfuron, nicosulfuron și dicamba.
Principal® Plus este un erbicid postemergent aplicat la cultura de porumb pentru controlul buruienilor graminee și buruienilor cu frunză lată, anuale și perene.
Activitatea produsului se bazează pe două moduri de acțiune independente. Rimsulfuron și nicosulfuron sunt erbicide sulfonilureice a căror activitate se bazează pe blocarea diviziunii celulare în vârfurile de creștere, în timp ce dicamba este regulator de creștere.
Principal® Plus, erbicid complet pentru porumb, este absorbit rapid de foliajul și rădăcinile plantelor și inhibă creșterea buruienilor sensibile, la scurt timp după aplicare, prevenind astfel competiția cu plantele de cultură.
Simptome ca decolorarea și cloroza apar după 3-10 zile de la aplicare, dar buruienile mor după 2-3 săptămâni.
Căldura și umezeala sporesc performanța erbicidului, în timp ce timpul rece şi uscat îi întârzie activitatea și apariția simptomelor.
Soluție completă în postemergență.
Investiția pe termen lung, reduce rezerva de buruieni.
Eficacitate maximă în combatarea buruienilor în postemergență la porumb.
Selectivitate bună față de cultură.
Fără restricții în rotația culturilor.
Erbicid complet pentru porumb.