Descriere
Asker fungicid pentru combaterea bolilor foliare la grâu și orz și a fuzariozei la grâu și porumb.
Asker prezintă un efect vitalizant asupra plantelor - “green effect” - ce previne îmbătrânirea frunzelor. “Green effect”-ul duce la sporuri de producție și la o calitate superioară a fructelor.
Cele două substanțe active componente ale produsului Asker aparțin clasei chimice a triazolilor și conferă o acțiune preventivă, curativă și uneori eradicativă asupra unui spectru larg de ciuperci patogene.
La nivel biochimic, protioconazolul și tebuconazolul manifestă un mod similar de acțiune care vizează metabolismul de sinteză a ergosterolului, un component principal al membranelor celulare.
Perturbarea funcționării membranelor celulare conduce la inhibarea creșterii și dezvoltării micelului ciupercilor patogene urmată în final de moartea lor.
Compatibilitate
Asker este compatibil cu produsele de protecția plantelor omologate la culturile respective.
Pentru amestecuri noi este necesar să se facă un test de compatibilitate fizico-chimică.
Evitați amestecurile complexe între 3 – 4 pesticide și îngrășăminte pentru a nu diminua efectul fiecărui produs și a produce fenomene de fitotoxicitate care se pot manifesta cu precădere în condiții de secetă și la volume reduse de soluție
Compozitie
Concentrat emulsionabil (EC)
Protioconazol 125 g/l
Tebuconazol 125 /g/l
Ambalaj
5L
Mod de utilizare
Asker este omologat pentru tratamente terestre foliare aplicate pe întreaga suprafață la următoarele culturi:
1.Grâu:
•0,75 L/ha pentru combaterea complexului de boli foliare: făinare (Erysiphe graminis), septorioză (Septoria tritici), rugina brună (Puccinia recondita), sfâşierea frunzelor (Helminthosporium spp.).
Se utilizează în 1-2 tratamente pe vegetaţie, efectuate în intervalul cuprins între începutul împăierii (BBCH 30) şi sfârşitul înspicării (BBCH 59), cu 21 zile interval minim între aplicări.
•0,9 L/ha pentru combaterea fuzariozei spicelor (Fusarium spp.).
Se efectuează un tratament în intervalul cuprins între sfârşitul înspicării (BBCH 59) şi sfârşitul înfloritului (BBCH 69).
În total se fac 2 tratamente pe sezon cu Asker.
2.Orz:
•0,75 L/ha pentru combaterea complexului de boli foliare: făinare (Erysiphae graminis f. sp. hordei), arsură brună (Rhynchosporium secalis), pătarea reticulară (Pyrenophora terres sin. Drechslera teres), sfâşierea frunzelor (Helminthosporium sativum).
Se recomandă 1-2 tratamente efectuate în intervalul cuprins între începutul alungirii paiului (BBCH 30) şi începutul înfloritului (BBCH 61), cu un interval minim între tratamente de 21 de zile
3.Porumb:
•1L/ha pentru combaterea fuzariozei (Fusarium spp.).
Se recomandă 1-2 tratamente efectuate de la apariția a 3 noduri vizibile (BBCH 33) și înainte de uscarea completă a mătăsii (BBCH 69), cu un interval minim între tratamente de 14 zile. Volumul de soluţie pentru grâu, orz este de 200-400 L/ha, iar pentru porumb 300-500 L/ha.
Perioada de pauză: 35 zile pentru grâu, orz; 45 de zile pentru porumb.
Aplicat la dozele omologate, Asker este bine tolerat de plante și nu se manifestă fenomene de fitotoxicitate.
Recomandari de aplicare
Se umple cu apă 2/3 din volumul rezervorului instalației de stropit.
Se adaugă cantitatea necesară de produs și se pune în funcțiune recircularea sau agitatorul la viteză moderată.
După golire, ambalajul se clătește de trei ori cu apă adăugându-se de fiecare dată conținutul la soluția de stropit.
Folosiți întotdeauna echipamente curate și duze calibrate!
Spălarea echipamentului:
După aplicare sau la sfârșitul zilei se va spăla echipamentul de stropire cu apa curata.
Produsul se depozitează în ambalajele originale, închise etanș și se va depozita în încăperi uscate, răcoroase, bine ventilate, destinate special produselor de protecția plantelor şi la care au acces numai persoanele autorizate.
Păstrați departe de surse de căldură și surse de aprindere!
Transportul se efectuează cu mijloace acoperite şi nu împreună cu alte materiale.
A se păstra departe de alimente, băuturi și hrana animalelor