Descriere
Custodia 320 SC este un fungicid ready-mix cu două substanțe active din clase chimice diferite. Tebuconazol, substanță din clasa chimică a triazolilor, este absorbit de părțile aeriene ale plantei și migrează în interiorul țesuturilor, unde blochează activitatea ciupercilor prin întreruperea sintezei ergosterolilor.
Azoxistrobin oferă protecție translaminară și acționează asupra agenților patogeni prin blocarea transportului electronilor în mitocondrie. Strobilurina din compoziția Custodia 320 SC potențează efectul stay-green vizibil printr-o perioadă mai lungă în care foliajul este verde și printr-o rezistență mai bună la factorii de stres.
Combinația optimizată de substanțe active cu proprietăți sistemice pentru controlul sclerotiniei în rapiță face din Custodia 320 SC un fungicid foarte eficient. Datorită proprietăților sale curative, combaterea infecțiilor este eficientă și durabilă. Infecțiile noi și răspândirea în continuare a agentului patogen sunt oprite de proprietățile protectoare ale fungicidului Custodia 320 SC.
Compatibilitate
Produsul Custodia 320 SC poate fi compatibil cu multe dintre pesticidele folosite în mod curent în România. Amestecurile vor fi utilizate imediat ce au fost preparate. În mod obligatoriu, se vor respecta și instrucțiunile de folosire a produsului partener. Modul de comportare al culturii la utilizarea amestecurilor este mult influențat și de condițiile meteorologice.
Nu amestecați niciodată produsele fără a efectua în prealabil teste de compatibilitate pe suprafețe mici.
Compozitie
Azoxistrobin : 120 g/L
Tebuconazol : 200 g/L
Ambalaj
5 L
Mod de utilizare
Substanța activă azoxistrobin este un fungicid cu spectru larg de acțiune care face parte din clasa strobilurinelor, acestea la rândul lor fiind incluse într-o clasă de compuși fungici, denumiți ß-metoxiacrilați, sau inhibitori Qol, care acționează prin inhibarea lanțului respirator la nivelul complexului III. Cu toate că substanța activă este lent absorbită, înalta sa activitate fungică intrinsecă asigură un control bun al agenților patogeni. Compusul suprimă și alți fungi, reduce competiția pentru nutrienți, inhibă transferul de electroni în mitocondrii, dereglează metabolismul și previne creșterea fungilor țintă.
Substanța activă tebuconazol este un triazol care aparține unui grup de fungicide cunoscute ca inhibitori de demetilare ai sterolului. Efectiv, tebuconazolul oprește creșterea ciupercilor prin inhibarea demetilazei C-14 în biosinteza ergosterolului. Este un fungicid sistemic cu acțiune protectivă, curativă și de eradicare. Este rapid absorbit de organele vegetative ale plantelor, cu translocare în special acropetală.
Recomandari de aplicare
Custodia 320 SC este un fungicid recomandat pentru combaterea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) în culturile de rapiță și a făinarii (Uncinula necator) la culturile de viță de vie.
- La rapiță se aplică un singur tratament cu Custodia 320 SC pe aceeași suprafață, într-un sezon. Se recomandă ca tratamentul să se aplice preventiv, înainte de apariția primelor simptome de boală.
Momentul optim de aplicare este în fenofaza BBCH 61 – 65 a culturii de rapiță (de la cca. 10% până la 50% din florile de pe racemul principal deschise).
Doza recomandată: 1 L/Ha.
- La vița de vie Custodia 320 SC se aplică în doză de 0.175 l/ha la avertizare când există pericol de infecție, 0.35 l/ ha la începutul infloritului ( BBCH 61), 0.525 l/ha la formarea fructelor (BBCH 71) iar doza de 0.7 l/ha este aplicată atunci când boabele sunt de mărimea boabelor de mazăre (BBCH 75).
Volum de soluție : 200 – 400 L/ha.