Cart

Coșul dvs. este gol în prezent.

Analiză AgroEst: 2019, ce răsare din grăul nostru

Anul agricol 2018-2019 a pornit greu. Recordurile de producție din vara anului trecut au rămas o istorie frumoasă. În 2018, România a ajuns la nu mai puțin de 10.2 milioane de tone de grâu, cu 200.000 de tone în plus față de anul precedent. Un plus de 2.3%. Județele Timiș (cu o medie de 6200 kilograme la hectar), Arad (6100 kg / ha) și Bihor (6050 kg / ha) au fost cele mai productive. Astfel, România a contribuit din plin la clasarea Uniunii Europene pe primul loc în topul mondial al regiunilor producătoare de grâu, cu peste 151 de milioane de tone. Poziția secundă a fost ocupată de China, cu aproape 130 de milioane de tone, iar locul 3 i-a revenit Indiei, cu 98.5 milioane de tone.

În ultimii ani, România a tot crescut, în ceea ce privește producția totală de grâu. În 2013, s-au recoltat 5.3 milioane de tone. În anul următor, s-a ajuns la 7.3 milioane de tone, pentru ca 2016 să înregistreze un volum total de 8.4 milioane de tone de grâu. Recordul din 2018 al României este cu atât mai important cu cât condițiile climatice au fost grele. Primăvara a fost secetoasă și cu temperaturi ridicate, iar apoi au venit ploi multe în iunie și iulie. Dar puțini se așteptau la condițiile din toamnă. Seceta puternică și extremă a afectat atât lucrările de pregătire a patului germinativ, cât și desfășurarea primelor faze de vegetație. Germinarea, răsărirea și apariția primelor frunze au întârziat, iar în unele zone grâul chiar nu a răsărit, a spus Constantin Năstase, director tehhnic agroest.ro. Fermierii și oficialii sunt convinși că recolta va avea mult de suferit din cauza condițiilor din toamnă. Grâul românesc, cu înfrățire în perioada de toamnă, este cel mai expus în acest moment și necesită o tehnologie adaptată noilor condiții.

“Din cauza condițiilor din toamnă, grăul are probleme serioase cu răsărirea. Mai este de răsărit în următoarea perioadă. Nu este foarte bună situația în prezent, dar cred că Dumnezeu va mai face o minune și ne va salva. Producția nu va fi precum cea de anul trecut, pentru că în toamnă grâul nu a înfrățit și a pornit cu un handicap. Vom intra cu tratamente când ne va permite vremea" - Nicolae Sitaru, SC Elsit SRL Orezu.

Pe plan mondial, încălzirea climatică și impactul acesteia asupra culturii de grâu sunt subiecte aflate tot mai des în centrul discuțiilor din agribusiness. Conform Food Agriculture Organization (FAO), cererea pentru grâu va crește cu 60% în următorii 30 de ani, deoarece populația lumii va ajunge la peste 9 miliarde de oameni. Acest lucru va pune o mare presiune pe cultivatori, având în vedere că doar un grad Celsius în plus adăugat la media temperaturii globale ar duce la scăderea cu până la 6.4% a randamentului culturii de grâu. Dacă s-ar ajunge la o încălzire globală cu 2 grade Celsius, s-ar pierde 213 milioane de tone de grâu, orez și porumb la nivel mondial.

Explicațiile cercetătorilor de la Universitatea din Washington zugrăvesc un tablou sumbru, dacă nu se vor lua măsuri rapide. Temperaturile mari duc la o creștere a metabolismului insectelor care se hrânesc cu cereale. Astfel, vor avea nevoie de mai multă hrană, deci atacul asupra cerealelor va fi mai puternic, mai ales în zonele cu climă temperată. Aici putem include și România. Cerealele nu vor avea destulă forță pentru a rezista acestor atacuri, astfel că producțiile vor scădea. Cum organismul consumă 42% din totalul caloriilor necesare doar din grâu, orez și porumb, situația nu este deloc roz.

Culturile de grâu pot fi salvate sau îmbunătățile cantitativ și calitativ și cu ajutorul biostimulatorilor. Acestea sunt substanțe la modă în ultimii ani și au rolul de a stimula plantele să extragă cât mai mulți nutrienți din sol. Mai mult, în cazul în care în sol există o deficiență a unei substanțe nutritive, biostimulatorii o oferă plantei. Biostimulatorii sunt un ajutor important pentru plante în perioade de stres, cum ar fi frigul, înghețul sau seceta. Plantele se refac repede după astfel de condiții și duc la producții importante. Grâul este printre culturile care au parte de tratamente cu biostimulatori.

Agro-Est Muntenia comercializează produse din gama biostimulatorilor. În portofoliul companiei se regăsesc produse precum Plyaminol (cu un conținut de 30% de aminoacizi liberi), GroPlan A (care maximizează procesele metabolice ale grâului) și Omex Bio (care are 28% extract de alge), Ecklomar (extract de alge 92%, certificat pentru agricultura ecologică). Sporurile de producție declarate în ultimii ani de fermieri au ajuns și la o tonă pe hectar, după folosirea biostimulatorilor. Și asta pentru că biostimulatorii ajută culturile afectate de diverși factori: îngheț, secetă, fitotoxicitate, salinitate, temperaturi caniculare.

O altă soluție este implementarea pe scară largă a irigațiilor. Ministerul Agriculturii are un program de sprijinire a creșterii suprafețelor irigate, prin fonduri europene derulate prin PNDR 2014-2020. Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România are fonduri de 1 miliard de euro.

“Acum ne-a ajutat vremea. Căldura și umiditatea i-au permis grâului să iasă, să răsară. E bine. Are densitate, acum trebuie fertilizat. Cum îngheață puțin solul, trebuie intrat la fertilizat. Ne-a ajuat vremea” – Petre Daea, Ministrul Agriculturii (10 februarie 2019)

În viitorul apropiat, asta însemnând vara lui 2019, cel mai mare impact se va observa în zona Uniunii Europene. Specialiștii prognozează o scădere de aproape 15 milioane de tone de grâu față de 2018. Astfel, se va ajunge la un total de 138 de milioane de tone. În schimb, producția totală a Chinei va crește la aproape 132 de milioane de tone, iar India se va apropia de 100 de milioane de tone. Elanul Chinei este dat și de o serie de măsuri care au fost luate de către oamenii implicați în agribusiness-ul de acolo. Au fost introduse noi soiuri de grâu, mai adaptate la condițiile schimbătoare de mediu. O maturitate mai târzie a compensat creșterea temperaturilor. În Finlanda, noile soiuri de grâu au dus la o creștere cu 10 zile a perioadei de creștere și, implicit, la un nivel mai înalt al producțiilor.

Share this post:

Post mai vechi Post mai nou

Lasa un comentariu

Vă rugăm să rețineți, comentariile trebuie aprobate înainte de a fi publicate

Translation missing: ro-RO.general.search.loading