Algele ajută agricultura ecologică

Data: 17/10/2019 | Autor: |

Agricultura ecologică prinde tot mai mult teren, atât la nivel de Uniune Europeană, cât și, mai specific, în România. Recomandările și normele europene, care duc agricultura spre o sustenabilitate atât de necesară, au determinat crearea de produse care-i vor ajuta pe fermieri să dezvolte culturi ecologice. Marile companii au alocat bugete impresionante pentru a aduce pe piață produse ecologice. Unul dintre acestea este Ecklonia, care are în compoziție extract de Ecklonia Maxima, în concentrație de 92%. Ce este Ecklonia Maxima? Denumită și Bambusul apelor, este o specie de alge care crește în apele Atlanticului, pe coastele Africii de Sud și Namibiei.

Cercetătorii au relevat influențele pozitive pe care le are extractul de Ecklonia Maxima asupra plantelor, astfel că Agro-Est Muntenia a introdus Ecklomar în portofoliul care vizează fermerii din România. Pe lângă extractul de alge, acest produs conține și elemente vitale pentru culturile din țara noastră: bor, cupru, fier, mangan, molibden și zinc. Această rețetă de succes are un efect puternic de biostimulare în ceea ce privește creșterea vegetativă, înflorirea, formarea și creșterea fructelor. Culturile pe care se poate aplica Ecklomar sunt cele dragi agricultorilor români: porumb, grâu, floarea-soarelui, orz, rapiță, viță de vie, dar și pomi fructiferi.

Agro-Est Muntenia le recomandă fermierilor din țara noastră folosirea unei doze de 2-3 litri pe hectar, tratamentele fiind foliare. La culturile de legume, tratamentele se efectuează în perioada de creștere activă, de la 4 frunze. Înaintea înfloririi și la începutul formării fructelor acest tratament se repetă, pentru un efect adecvat. Ecklomar se poate utiliza și în amestec cu majoritatea produselor de protecție a plantelor și cu diverși fertilizanți foliari.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *